Municipalitatea târgovișteană se află în plin proces de marcare a locurilor de parcare de reședință. La rândul lor, cetățenii se află în plin proces de depunere a cererilor, iar primarul orașului, Cristian Stan, face apel la locatari, să se înțeleagă între ei, astfel încât să nu depună mai mulți cerere pentru același loc, ceea ce ar duce la organizarea unei licitații și automat, la creșterea tarifelor.
”Până pe 15 noiembrie, târgoviștenii pot depune cereri, în vederea atribuirii unor locuri de parcare (…) În primă fază va fi atribuit un loc de parcare de apartament. Vom vedea, după ce vom face această atribuire, potrivit regulamentului aprobat în CL, care va fi situație. Intenția noastră nu este de a crea dispute, la nivelul cartierelor, dacă vor fi foarte multe cereri și nu vom putea să asigurăm măcar această componentă, atunci vom alege ca locurile de parcare să fie în continuare la liber. Avem foarte, foarte multe solicitări. Vor fi zone în care vom avea locuri de parcare suficiente, dar vor fi și zone în care lucrul acesta nu se va putea întâmpla și atunci sper să nu ajungem la situații de licitații, singura soluție legală, în cazul în care mai multe persoane vor solicita același loc”, a anunțat edilul târgoviștean, în această seară, într-o conferință de presă.
Închirierea propriu-zisă va începe din luna ianuarie a anului viitor, iar până la acel moment persoanele care au depus cereri vor fi anunțate de angajații direcției de Administrarea Patrimoniului Public și Privat care este răspunsul la solicitarea lor. În ceea ce privește prețul de închiriere al locurilor de parcare, acesta nu se va modifica, fiind dublu doar în zonele monitorizate video.
AUTOR: F.S














