Flăcările și fumul zărite în această seară în comuna Moțăieni, satul Cucuteni, au alertat localnicii, care au apelat autoritățile! Acestea au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, care amenința să se extindă.
Incendiul se manifesta pe creasta unui deal împădurit unde arde litiera din interiorul pădurii. Au fost mobilizate la locul incendiului forțe și mijloace de la Garda Fieni, o autospecială de stingere cu apa și spumă și Detașamentul Pucioasa o autospecială de prima intervenție și comanda și un UTV.
Accesul pompierilor cu mașinile de intervenție nu este posibil din cauza terenului accidentat, acestia fiind nevoiți sa parcurgă peste 600 m prin pădure.
În urma intervenției pompierilor, incendiul a fost lichidat dar se acționează în continuare pentru verificarea zonei, identificarea și stingerea eventualelor focare. Suprafața afectata este de cca. 5000 mp.
















