”Nu voi pleca decât în momentul în care îmi vor spune târgoviștenii să plec”, a afirmat, în această seară primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, invitat la Riposta pe Net și damboviteanul.com.
Edilul a răspuns astfel întrebărilor privind acceptarea unei funcții mai importante, pe plan național, cum ar fi aceea de președinte al țării, pe care Stan a respins-o categoric glumind că a mai plecat un primar să fie președinte și „a nenorocit o țară întreagă”.
Cu toate acestea, Cristian Stan nu a vorbit despre candidatura pentru un al treilea mandat, spunând că este ”prematur” să facă astfel de anunțuri.
”Vom vedea și unde vom fi și în ce stadiu vor fi proiectele, câte lucruri mai avem de făcut; nu vreau să las lucruri neterminate în Târgoviște (…) eu nu sunt un aventurier, mi-e destul de greu să schimb. Aici știu lucrurile, cunosc oamenii, mă cunosc oamenii, știu problemele pe care le are orașul și în momentul în care ajungi la o maturitate administrativă, cred că ar fi o pierdere pentru toată lumea”, a explicat primarul municipiului Târgoviște.
AUTOR: F.S.














