You are currently viewing Ludovic Orban intenționează să demisioneze din partid: ”Azi, PNL și-a negat întreaga istorie. Conducerea a dus partidul într-o fundătură din care nu mai are nicio ieșire. De azi, pentru mine, PNL a murit”
Presedintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban, participa la adunarea dedicata lansarii Asociatiei Mircea Ionescu Quintus, vineri 3 august 2018, la Palatul Parlamentului. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Ludovic Orban intenționează să demisioneze din partid: ”Azi, PNL și-a negat întreaga istorie. Conducerea a dus partidul într-o fundătură din care nu mai are nicio ieșire. De azi, pentru mine, PNL a murit”

Ludovic Orban a anunțat, astăzi, că va demisiona din partidul pe care l-a condus după decizia ca PNL să intre la guvernare alături de PSD. Orban a subliniat că pentru el PNL a murit.

„Sunt în situația extrem de grea de a lua decizia de a intră cu toată forța în opoziție față de acest proiect nociv din România.

Îmi voi da demisia din PNL și voi începe, de fapt voi continua ce fac de 30 de ani, să îi reprezint cu devotament pe toți românii care cred cu adevărat într-un proiect de dezvoltare al României bazat pe valori liberale, conservatoare, care să facă saltul în dezvoltarea României.

Azi, PNL și-a negat întreaga istorie. Conducerea a dus partidul într-o fundătură din care nu mai are nicio ieșire.

De azi, pentru mine, PNL a murit. Cine își imaginează că va putea să se reabiliteze în ochii oamenilor e un mare naiv„, a afirmat Ludovic Orban.

Orban nu este singurul care critică decizia PNL de a intra la guvernare alături de PSD. Președintele PNL Giurgiu, Dan Motreanu, a lansat un atac dur la adresa conducerii partidului și l-a criticat pe Florin Cîțu despre că și-a construit cariera politică cu un mesaj „isteric” împotriva PSD, partid cu care se aliază acum.

Și Raluca Turcan a criticat conducerea PNL din cauza modului în care au fost desfășurate negocierile cu PSD pentru noul Guvern și cere demisia lui Florin Cîțu.

AUTOR: F.S.