Sute de târgovișteni au participat, astăzi, începând cu ora 11.00, în Piața Mihai Viteazul din Târgoviște, manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României.
După primirea onorului de către prefectul județului Dâmbovița, Aurelian Popa, vicarul eparhial Ionuț Ghibanu a transmis mesajul Arhiepiscopului Nifon, Motropolit al Târgoviștei, pentru credincioși, invitând apoi asistența la un moment de rugăciune.
”Nu întâmplător, Ziua Națională a României vine imediat după Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul țării noastre și cel care a adus creștinismul la strămoșii noștri, tocmai pentru a sublinia importanța credinței în istoria și pentru unitatea noastră românească. Nouă, celor de astăzi ne revine obligația de a continua lupta eroică și de a duce mai departe idealurile celor de dinaintea noastră, educând tinerele generații în spiritul valorilor creștine și naționale. Pentru că suntem încă în vreme de pandemie, vă îndemn la responsabilitate și demnitate, să aveți încredere în roadele științei și ale slujirii pe care medicii le depun, mai ales în această perioadă, căci ne dorim cu toții să depășim această încercare a generației noastre”, a transmis Ionuț Ghibanu.

După momentul slujbei religioase, prefectul județului Dâmbovița, Aurelian Popa, a transmis mesajul premierului țării, Nicolae Ciucă.
”Pentru mine, eroii acestui an sunt românii, care, în ciuda crizei generate de pandemia de COVID-19 şi a suferinţelor, au muncit, au fost solidari, au făcut sacrificii şi au depus zi de zi eforturi în această luptă dură cu virusul. Le mulţumesc în mod special şi tuturor celor care fac parte din personalul medical şi au luptat în linia întâi pentru a salva vieţi şi pentru limitarea efectelor pandemiei.
Dar, să nu uităm niciodată sacrificiile înaintaşilor noştri, pe care îi cinstim cu respect şi prin grija pentru absolut toţi românii şi pentru toate regiunile istorice ale României. Ne onorăm trecutul, cu speranţa că lecţiile istoriei reprezintă un exemplu pentru fiecare dintre noi să luptăm pentru un viitor mai bun şi mai prosper„, a transmis Aurelian Popa.

Primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a transmis în mesajul său un îndemn la unitate, responsabilitate, dragoste, curaj și generozitate, spunând că aceasta este principala lecție predată de 1 Decembrie peste veacuri.
”Oglinda faptelor petrecute atunci ne lasă, câteodată, indiferenți, iar de la indiferență la ignoranță mai e doar puțin Dacă ar fi după mine am spune non-stop elevilor din școlile românești: Luați aminte la 1 Decembrie 1918 și la oamenii acelei clipe, ce s-a întâmplat atunci, dincolo de fapta istorică propriu-zisă e o culme a românismului. Luați–vă modele din acei oameni, care, deși aveau interese diferite și orgolii uriașe au avut curajul să le abandoneze pentru un scop comun pe care aproape nimeni din afara țării nu paria. O țară fără granițe interioare, unită, mare și puternică. Ce moment incredibil a fost, ce ispravă unică și irepetabilă în epocă. De aceea, spun că faptele de atunci par, cumva, extrem de îndepărtate, nu prin timp, ci prin comportamente. Am uitat să fim mari, poate și pentru că am uitat să facem lucruri mari”, a transmis Cristian Stan, în discursul său emoționant.

Și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis, în mesajul său un îndemn la unire și solidaritate, pentru românii de pretutindeni și pentru dâmbovițeni, în special.
”România revine pe drumul cel drept, de la care s-a abătut în ultima perioadă. Depinde doar de noi cum ne construim viitorul, așa cum înaintașii noștri au făcut posibil prezentul nostru. Fiecare decizie pe care o luăm nu trebuie să se abată de la spiritul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Astăzi, reafirm cu tărie că avem datoria să facem tot ceea ce ne stă în putere, astfel încât românii să se bucure de tot ce le-a oferit Dumnezeu. Dragi dâmbovițeni, acum mai mult ca oricând, trebuie să fim solidari și să lucrăm împreună pentru a pune în valoare frumusețea și bogăția județului nostru”, a îndemnat Corneliu Ștefan.

În amintirea jertfei celor care și-au vărsat sângele pentru România, participanții la manifestările de astăzi au depus jerbe și coroane de flori la monumentul din Piața Revoluției, după care, în încheierea manifestărilor, toți cei prezenți s-au bucurat de defilarea gărzii de onoare.

AUTOR: F.S.














