You are currently viewing Virgil Guran, nemulțumit că PNL Dâmbovița a pierdut postul de prefect: „Cei care au fost în echipa de negociere (…) președinte, prim-vicepreședinți, n-au gândit-o pentru partid, au gândit-o pentru ei”
Virgil Guran participa la sedinta Biroului Politic National al Partidului National Liberal (PNL), joi 24 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Virgil Guran, nemulțumit că PNL Dâmbovița a pierdut postul de prefect: „Cei care au fost în echipa de negociere (…) președinte, prim-vicepreședinți, n-au gândit-o pentru partid, au gândit-o pentru ei”

Președintele liberalilor dâmbovițeni este nemulțumit că partidul pe care-l reprezintă a pierdut la negocieri postul de prefect, în județul Dâmbovița, în favoarea PSD, care deține și conducerea CJD. Virgil Guran a declarat în conferința de presă a PNL Dâmbovița, de astăzi, că primise promisiuni de la conducerea partidului că funcția va rămâne la liberali, dar se pare, spune politicianul dâmbovițean, că negocierile s-au făcut după interesele celor din echipă. Mai mult decât atât, Guran îl ironizează pe șeful partidului, Florin Cîțu, că deși ”s-a zbătut mult” nu a reușit să obțină postul de prefect la Dâmbovița.

Noi vom avea un subprefect, PSD va avea prefect și subprefect. Echipa noastră de negociere de la București a negociat foarte bine. S-au gândit colegii mei, care au tot în anumite județe, că trebuie să ia și prefect, și subprefect. V-o spun așa, finuț, și-au aranjat unii dintre colegi lucrurile și nu-i înțeleg. Că nu știu la ce-ți folosește, neapărat, un prefect când ai primar de reședință de județ, ai consiliul județean, ai tot, acolo. După părerea mea, colegii care au fost în echipa de negociere, în speță președinte, prim-vicepreședinți…n-au gândit-o pentru partid, au gândit-o pentru ei (…) Președintele partidului mi-a promis c-o să avem prefect, aici, dar nu a reușit; s-a zbătut mult!” a explicat ironic Virgil Guran, adăugând că, pentru postul de subprefect, care va fi ocupat de PNL, îl susține pe actualul prefect, Aurelian Popa.

 

AUTOR: F.S.