You are currently viewing Ministrul Apărării: nu este posibil să fim abandonaţi de americani, în contextul situaţiei din Ucraina, pentru că România este una dintre cele mai importante ţări din NATO

Ministrul Apărării: nu este posibil să fim abandonaţi de americani, în contextul situaţiei din Ucraina, pentru că România este una dintre cele mai importante ţări din NATO

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat, într-un interviu acordat Prima TV, că nu este posibil să fim abandonaţi de americani, în contextul situaţiei din Ucraina, țara noastră fiind una dintre cele mai importante membre NATO. El a precizat că noua Armată Română s-a format în Afganistan, în Irak, alături de marile armate NATO.

“Nu este posibil nici teoretic şi nici practic, pentru că dacă teoretic suntem membri cu drepturi egale, nu numai că suntem cu drepturi egale, dar noi suntem una din ţările cele mai importante din NATO, suntem printre primele ţări în ceea ce priveşte procentul din PIB pentru înzestrare, participăm la misiuni externe şi ne-am format, de fapt, noua Armată Română s-a format în Afganistan, Irak, în toate misiunile pe care şi acum le avem în exterior alături de marile armate ale NATO. Ne-am specializat sute de ofiţeri în ultimii ani la academiile militare din Statele Unite, din Europa, din cele mai importante ţări, noi suntem altceva în momentul acesta, dar dincolo de asta, sunt aceste gesturi practice pe care le avem. Avem pe teritoriul României comandamente de tip defensiv, atât forţe multinaţionale, avem scutul de la Deveselu, la Câmpia Turzii, de asemenea, avem o unitate care face inclusiv poliţie aeriană în toată această zonă. Deci avem prezenţe practice”, a declarat Ministrul Apărării.

Dîncu a afirmat că Româna are acum o adevărată umbrelă de securitate deasupra sa și că de data asta nu va mai trebui să așteptăm americanii, asemeni bunicilor noștri, întrucât ei chiar sunt cu noi.

Este clar că noi i-am aşteptat pe americani 50 de ani, bunicii noştri i-au aşteptat şi nu au venit, dar acuma sunt aici. Nu mai putem să negăm o realitate. Deci facem parte dintr-un sistem şi eu nu am crezut, vă spun sincer că voi vedea o perioadă în care într-adevăr să fie atât de bine articulată prezenţa comună aliată, postura asta defensivă. Şi eu am crezut că nu se va materializa atât de repede, că este un acord de principiu, dar nu am crezut că vom avea şi din păcate am avut şi e o situaţie strategică care este nefericită, dar cred că aceasta a şi accelerat foarte mult şi cred că toţi oamenii pot fi liniştiţi din punctul acesta de vedere că facem parte pentru prima dată dintr-o umbrelă strategică şi avem o umbrelă de securitate deasupra noastră”, a mai transmis ministrul Apărării.

AUTOR: F.S.