Un precedent periculos are loc, zilele acestea în România. Pentru oamenii care au fost numiți, în diverse funcții, fără concursuri sau cine știe ce calificări, pe motiv de necesitate pandemică, se organizează concursuri exclusiviste, pentru a putea primi numiri pe posturi. Asta se întâmplă și în spitale, atrage atenția fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, Carmen Marcu, care subliniază că viețile pacienților ar putea ajunge pe mâini nepotrivite.
„Minunea va veni ulterior, când toți cei angajați în spitale, în perioada de altertă, pe considerente de prietenie, partid și plic vor rămâne veșnic pe aceste locuri ,,sigilate” de partid.
Tineti minte, sunt instituții publice și nu trebuie sa îngrădești accesul la angajare printr-un concurs corect. Sunt oameni care nu vor face niciodată fata cerințelor, dar vom ramine cu ei și cel mai grav e ca le vom da pacientii pe mână… Va doresc sa aveți parte de îngrijirile lor ca sa înțelegeți ce înseamnă o politica sănătoasă de resurse umane„, scrie medicul dâmbovițean într-o postare.
AUTOR: F.S.














