You are currently viewing Cristian Stan: ”O să plec de la Primăria Târgoviște când o să-mi spună târgoviștenii să plec. Am muncit prea mult, eu și echipa mea, ca să lăsăm pe unii să distrugă”

Cristian Stan: ”O să plec de la Primăria Târgoviște când o să-mi spună târgoviștenii să plec. Am muncit prea mult, eu și echipa mea, ca să lăsăm pe unii să distrugă”

Cel mai des utilizat mijloc de informare pentru unii este ”vocea târgului” și cea mai folosită metodă de afirmare a celor pe care nu-i recomandă nimic este împrăștierea zvonurilor. Unul dintre reprezentanții administrației locale cunoscut pentru lipsa de apetență pentru comentariile de tipul „gura târgului” cea slobodă este primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Uneori, însă, chiar și mai stoici dintre noi își ating preaplinul și mai pun la punct personajele plictisite și blazate care fabrică știri fără noimă sau acoperire în realitate. Astfel se face că edilul târgoviștean a postat, astăzi, pe pagina sa de socializare un mesaj pentru cei dornici să-l vadă plecat de la conducerea administrației publice locale.

”Se-ntâmplă, periodic, ca niște nefericiți politici, nervoși că nu le-au ieșit zarurile cum trebuie acum 6 ani și acum 2 ani, să apeleze la o „strategie” josnică: vorbesc cu cine-apucă despre cum o să plec eu de la Primărie la finalul acestui mandat și voi lăsa pe unul sau pe altul în locul meu. Atât au putut produce!
De cele mai multe ori îi ignor. Parcă, totuși, au devenit prea vocali și am o satisfacție aparte să le transmit că pot să-și facă alte planuri de viitor. O să plec de la Primăria Târgoviște când o să-mi spună târgoviștenii să plec. Am muncit prea mult, eu și echipa mea, ca să lăsăm pe unii să distrugă. Am făcut o echipă puternică împreună cu Corneliu Ștefan și n-avem de gând să permitem unor indivizi în pană de idei să strice asta.
Gata. Înapoi la treabă”, scrie Cristian Stan, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.