Pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Roata de Jos și Mihailesti au ajuns la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanta SMURD. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent, atât la nivelul acoperișului, cât și în interiorul imobilului, cu o suprafață de aproximativ 70 mp.
Pana la sosirea echipajelor, flăcările au ajuns și la o locuință învecinată, din fericire doar sageacul și izolația din polistiren fiind afectate.
Cele cinci persoane care locuiau în imobil s-au autoevacuat pana la sosirea pompierilor.
IMPORTANT:
-asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
-nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
-amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
-nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
-stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
-nu adormiţi cu lumânările aprinse.
Editor: Adrian G.














