You are currently viewing Europarlamentarul Corina Creţu: România este foarte întârziată în accesarea fondurilor UE. Se fac proiecte mici, doar pentru a mulţumi toţi primarii

Europarlamentarul Corina Creţu: România este foarte întârziată în accesarea fondurilor UE. Se fac proiecte mici, doar pentru a mulţumi toţi primarii

Semnal de alarmă tras de un europarlamentar român. Corina Creţu, fost comisar european, afirmă că România este „foarte întârziată” în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene, ea dând exemplul altor state precum Spania şi Franţa, care au atras deja miliarde de euro atât din PNRR, cât şi din exerciţiul financiar 2021-2027.

Acest Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă, cumva, o şansă istorică pentru că vine în plus faţă de alocările pe care România oricum le avea ca membră a Uniunii Europene, care sunt de peste 30 de miliarde de euro. Cu ambele programe, România este foarte întârziată, inclusiv în ceea ce priveşte absorbţia 2014-2020. Deci avem 29 de miliarde de euro PNRR, avem o alocaţie de peste 30 de miliarde de euro pentru 2021-2027 (…) dar încă România nu a început să implementeze 2021-2027, nu are încheiate acordurile de parteneriat (…) Spania şi Franţa au atras deja miliarde de euro atât din PNRR cât şi din 2021-2027, au încheiat primele jaloane în schimb România va trimite prima cerere de plată de-abia în luna mai”, a afirmat europarlamentarul Corina Creţu, astăzi, la Prima Tv.

Fostul comisar european spune că în perioada în care deţinea această funcţie a constatat „lipsa proiectelor mature” dezvoltate de România pentru a accesa bani europeni, ea arătându-se convinsă că România se confruntă şi în prezent cu această problemă, ea vorbind în acest context despre „ideea de a face întotdeauna proiecte mici, doar pentru a mulţumi toţi primarii, fără o viziune de dezvoltare de ansamblu pentru România”.

„Practic România nu a fost pregătită să absoarbă atât de mulţi bani europeni ca alte ţări”, a adăugat Corina Creţu.

AUTOR: F.S.