Prezenți, astăzi, la Târgoviște, directorul general al CN CFR SA, Ion Alexandru Simu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu, și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Cristian Săvoiu, au avut, în urmă cu puțin timp o întâlnire cu primarii dâmbovițeni și conducerea județului. De asemenea, aceștia au semnat un protocol de colaborare privind dezvoltarea sistemului feroviar, pe zona urbană și metropolitană din județul Dâmbovița,
„Eu zic că este un moment istoric, un nou început pentru dezvoltarea sistemului feroviar, în județul Dâmbovița, și vreau să-i mulțumesc domnului președinte (Corneliu Ștefan), pentru că reușește, prin acest eveniment să pună Târgoviștea pe harta reformei feroviare din România”, a subliniat, în deschiderea întâlnirii, Ionuț Săvoiu, ministru secretar de stat, în Ministerul Transporturilor.
Prezent la întâlnire, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a declarat că acesta este „un moment de mare satisfacție”, care vine în completarea proiectelor de mobilitate urbană pe care se concentrează deja administrația târgovișteană.
”Introducerea de servicii de tren urban și metropolitan, în județul Dâmbovița este un proiect de natură să contribuie la modificarea situației de până acum. Au fost ani și ani, în care transportul feroviar a avut de suferit in județul Dâmbovița și vești bune din această zonă nu prea primisem”, a subliniat Cristian Stan, care a vorbit și despre lucrările care se vor derula în zona Gării Târgoviște, atât la sediul Poștei, dar și la clădirea Gării.
Directorul general al CFR SA, Ion Alexandru Simu a salutat interesul de care dau dovadă autoritățile dâmbovițene, privind sistemul feroviar din județ și faptul că există fonduri pentru modernizarea și extinderea acestuia, de care speră că se va profita. Potrivit oficialului obiectivele care vor fi abordate cu prioritatea sunt gările Târgoviște și Titu, dar și rețeaua de cale ferată propriu-zisă.
”Cele două stații, Târgoviște și Titu, spre surprinderea mea, față de alte stații din țara asta, gările arată foarte bine și vreau să le mulțumesc celor care le păstoresc și domnilor primari, care sunt aplicați și pe zona feroviară (…) pe raza județului Dâmbovița, în afara celor două stații de cale ferată (…) avem și lucrări finanțate prin PNRR, undeva la 100 km de cale ferată vor conduce la sporirea siguranței ferpoviare și sperăm că vom ajunge cu sistemul feroviar la perioada de dinainte de Revoluție când se alocau fonduri suficiente acestui domeniu”, a subliniat Simu, care a subliniat că, în acest an există de 8 ori mai multe proiecte decât în anii precedenți
AUTOR: F.S.














