Echipa Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște urmărește să găsească un limbaj comun, prin artă, între țările invitate, anul acesta la festivalul Babel. În perioada 10-19 iunie, la Târgoviște vor fi prezenți artişti din teatre şi companii teatrale din: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Scoţia, Polonia, Republica Moldova, Algeria, Grecia, Turcia, Kazahstan, India şi Coreea de Sud. Ne vom întâlni și cu actori români, din Sibiu (Compania Microbis – Casa de Cultură a Studenţilor), Reşiţa (Teatrul de Vest), Petroşani (Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu) dar şi de la Chişinău (Teatrul Naţional Satiricus).
Astfel, iubitorilor artelor spectacolului li se pregătește un amalgam spectaculos de reprezentații care au un singur scop, acela de a bucura deopotrivă sufletul și ochii și de a așeza Târgoviștea, și anul acesta pe harta orașelor culturale din România.
Festivalul Internaţional al Artelor Spectacolului, aflat la ediţia a X-a are ca temă centrală „Limbaj”, iar organizatorii şi-au propus să aducă în faţa publicului spectacole care să pună în lumină limbajul ca element vital al vieţii umane, acesta fiind înţeles drept cuvânt, mişcarea corpului, semne, contact vizual, desen.
AUTOR: F.S.














