You are currently viewing Ministrul Educației vrea ca elevii de gimnaziu să primească calificative de tipul “admis/respins” la educație fizică, muzică, desen

Ministrul Educației vrea ca elevii de gimnaziu să primească calificative de tipul “admis/respins” la educație fizică, muzică, desen

Sorin Cîmpeanu nu se declară împotriva festivităților de premiere a elevilor, dar crede că nu trebuie să fie dusă competiția la vârste foarte fragede, făcând referire la ceea ce el numește “goana după note”. Astfel, ministrul propune înlocuirea notelor cu calificative, ”admis/respins”, la materii precum muzică, desen și educație fizică, pentru elevii de gimnaziu, pentru a diminua procentul pe care îl au notele în admiterea la liceu.

”Una dintre soluțiile pe care vă invit să le luați în calcul ar fi aceea a diminuării goanei pentru note prezentă mult prea mult, din păcate, în școala românească. Sunt părinți care vor mult prea mult note mari pentru copiii lor, pot să înțeleg că își doresc premii pentru ei, dar acest lucru s-ar putea rezolva, spre exemplu, dacă în gimnaziu nu am mai acorda note la discipline precum muzica, desen, educație fizică, ci am da calificative. Dând calificative cu “admis/respins”, o mare parte din această competiție, care nu este din spectrul competițiilor benefice, ar putea fi eliminată. Este o provocare pe care o lansez public,” a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Editor: Adrian G.