You are currently viewing Aurelian Cotinescu, liderul PNL Târgoviște, prezintă un studiu deloc măgulitor, privind administrația locală târgovișteană

Aurelian Cotinescu, liderul PNL Târgoviște, prezintă un studiu deloc măgulitor, privind administrația locală târgovișteană

În cadrul conferinței de presă a PNL Dâmbovița, de astăzi, președintele liberalilor Târgovișteni, Aurelian Cotinescu a prezentat un studiu realizat de o organizație independentă, Societatea Academică Română, împreună cu Asociația „Act for tomorrow”, privind activitatea administrației locale din Târgoviște.

Datele sunt într-o contradicție aproape totală cu modul impecabil în care ne este prezentată, în fiecare zi, pe Facebook, administrația târgovișteană”, spune liberalul, care analizează date referitoare la transparența bugetară, transportul public local, colectarea selectivă a deșeurilor și educația.

În privința modului în care municipalitatea a acoperit minimul legal de transparență, Târgoviștea s-ar afla, potrivit lui Cotinescu, pe locul 49, în clasament, cu nota „rușinoasă” 6.

Am spus de fiecare dată că aceasta trebuie îmbunătățită, că trebuie să avem o deschidere mult mai mare, să fim transparenți în actul administrativ, astfel încât cetățeanul să poată beneficia de toate datele și bineînțeles să poată să participe, alături de executivul primăriei, pentru binele orașului”, a subliniat Cotinescu.

În privința transportului public, Târgoviștea se situează „pe locul 37, din 41 de municipii reședință de județ, cu doar 39 de puncte din 100 posibile”. Un domeniu cu care „administrația primăriei s-a lăudat îndelung”, „vedem cu toții autobuzele goale, că transportul public nu este eficient, nu acoperă în niciun caz nevoile târgoviștenilor”, a declarat liberalul.

Nici situația învățământului târgoviștean nu scapă de criticile lui Cotinescu, care spune că este „la fel de proastă, sau chiar mai proastă și rezultatele la Bacalaureat ne situează sub media națională”.

În ceea ce privește candidatura municipiului Târgoviște la competiția Destinația Anului, categoria City break, liderul liberal spune că era imposibil pentru orașul nostru să candideze cu orașe mari din țară, în condițiile în care „nu avem 5 hoteluri funcționale”.

Pe de altă parte, dacă te gândești la felul cum poți să ajungi, în Târgoviște, să-ți cauți un loc de parcare, să stai ore întregi, în fața Curții Domnești, să nu găsești un loc, nu mai zic dacă intri în Curtea Domnească, s-ar putea să dai de mai multe elemente care țin de kitsch, decât de istorie medievală și concluzia generală, dacă am fi corecți, ar fi că nu avem nicio șansă să concurăm cu orașele care într-adevăr atrag turiști”.

AUTOR: F.S.