You are currently viewing Posibile ilegalități în aplicația SUMAL, descoperite de jandarmi: Peste 900 de avize de însoțire a mărfii neconforme cu realitatea

Posibile ilegalități în aplicația SUMAL, descoperite de jandarmi: Peste 900 de avize de însoțire a mărfii neconforme cu realitatea

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 6 – 8 noiembrie a.c., în urma unor operațiuni de control desfășurate de jandarmii dâmbovițeni în domeniul silvic pe raza localităților Dragomirești, Mănești și Voinești s-a constatat că o societate comercială, care are ca obiect de activitate transportul și comercializarea de material lemnos, a introdus în sistemul informatic SUMAL date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate pentru producerea unor consecințe juridice.

Pe timpul verificărilor efectuate, a reieșit faptul că, de la începutul anului 2026 și până în prezent, societateta comercială a întocmit peste 900 de avize de însoțire a mărfii neconforme cu realitatea. Astfel, jandarmii au întocmit un proces-verbal de sesizare pentru o posibilă infracțiune informatică.

Cercetările au fost preluate de politiști, urmând a fi stabilite măsurile legale.

În continuarea verificărilor referitoare la repectarea legislației la regimul silvic în aplicația SUMAL, jandarmii au aplicat și 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.000 lei.

În aceeași perioadă, jandarmii au depistat în zona împădurită din orașul Răcari un bărbat care transporta, fără documente legale, material lemnos din speciile stejar și carpen. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar masa lemnoasă a fost predată Ocolului Silvic Răcari.

 

 

Informare, Relații Publice şi cu Publicul