You are currently viewing Daniel Blaga, deputat USR: Cătălin Drulă, ca ministru al Transporturilor a fost singurul care a susţinut construirea unui Drum Expres între Bucureşti şi Târgovişte

Daniel Blaga, deputat USR: Cătălin Drulă, ca ministru al Transporturilor a fost singurul care a susţinut construirea unui Drum Expres între Bucureşti şi Târgovişte

„Cătălin Drulă, pe drumul învingătorilor”, scrie deputatul de Dâmbovița, Daniel Blaga, despre cel care a câștigat șefia USR. Politicianul, fost ministru al Transporturilor, în perioada coaliției PNL-USR-UDMR nu este cel mai iubit de dâmbovițeni, care-l consideră vinovat pentru că ar fi pus bețe în roate proiectului de modernizare și lărgire la 4 benzi a DN71 Târgoviște-Sinaia. Nu astfel vede lucrurile și colegul său de partid, care îl consideră susținătorul unui proiect cu mult mai bun, Drumul Expres Bucureşti – Târgovişte și care-i critică pe cei care vor să salveze proiectul care ar asigura într-un timp mult mai scurt un drum pe care să se circule în condiții decente și sigure.

Aşa cum era de aşteptat, cel mai bun a câştigat – Cătălin Drulă a fost ales, cu majoritate de voturi, preşedinte al USR. A muncit alături de noi, a dovedit că se implică, a deranjat interesele ascunse şi n-a pactizat cu mafia. Noi, cei din ţară, am văzut asta, l-am susţinut şi îl vom susţine pentru binele comunităţilor din care facem parte, pentru dezvoltare şi transparenţă.
Să nu uităm că doar Cătălin Drulă, când ocupa funcţia de ministru al Transporturilor, a fost singurul care a susţinut construirea unui Drum Expres între Bucureşti şi Târgovişte, care să nu treacă prin localităţi, unde să se circule decent, fără pericole şi obstacole.
Ce au făcut actualii guvernanţi după ce au venit din nou la putere? Vor să lărgească DN 71, asta în câţiva ani – varianta oprimistă, aproape că au abandonat ideea drumului expres şi ne condamnă să circulăm în continuare pe drumul vechi şi plin de primejdii.
Rămânem însă optimişti într-un viitor mai bun, alături de oameni buni!
Felicitări, Cătălin!”, scrie Blaga, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.