Rolul femeii în politică și administrație a fost dezbătut pe larg, la Reuniunea Zonală a Femeilor Social Democrate de la Constanța. Potrivit deputatului dâmbovițean, Carmen Holban, prezent la eveniment, contribuția femeilor nu poate fi neglijată, în condițiile în care acestea asigură, în primul rând, stabilitatea.

„Administrația și politica sunt două domenii în care, indiscutabil, doamnele și domnișoarele au o contribuție majoră. Este recunoscut faptul că prezența unei femei asigură stabilitatea de care orice sistem are nevoie pentru a evolua. Sănătatea și educația sunt alte două subiecte pe care, alături de colegele din PSD Dâmbovița, le discutăm zilele acestea la Reuniunea Zonală a Femeilor Social Democrate de la Constanța.
Toate sistemele sunt perfectibile și întotdeauna este loc de mai bine, rolul femeilor fiind însă determinant în atingerea tuturor țintelor propuse.
Mulțumim colegelor noastre încă o dată pentru organizarea acestui eveniment, astfel de întâlniri fiind mai mult decât oportune pentru soluționarea rapidă a problemelor zilelor noastre”, scrie Carmen Holban, într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.














