Acum o săptămână, unul dintre cei mai vocali politicieni din Moreni și cam singurul care mai făcea opoziție, a fost dat jos din acest post prin votul masiv al colegilor săi din Consiliul Local. Câteva zile după, vă informam (vezi aici) că Răzvan Bejan a plecat din PRO România și a fost numit direct președinte, interimar, ce-i drept, la PNL Moreni. Astăzi, tânărul politician confirmă explicația și își explică decizia de a parăsi formațiunea politică de pe listele căreia ajunsese viceprimar.
„Doresc sa confirm informațiile din ultima vreme cu privire la aderarea mea spre o altă formațiune politica, și anume – PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL.
Am fost ales in funcția de – PREȘEDINTE INTERIMAR al organizației PNL MORENI , de către BPJ și vreau să mulțumesc pentru încredere. 🙏
Câteva precizări…
– Am fost convins in urma unei discuții, in care mi-a fost prezentat un plan serios și am inteles ca am tot sprijinul sa dezvolt organizatia PNL din Moreni;
– Decizia a venit în urma votului nefavorabil din CL Moreni si eliberarea mea din funcția de Viceprimar;
– Votul din CL a fost unul exclusiv politic, și nu a avut legătura cu activitatea sau competențele mele in funcție;
– Am lăsat PRO România, din postura unui presedinte de filială care a pus, piatra de temelie. A fost un proiect de suflet in care am întâlnit oameni foarte dragi, alături de care am făcut o treaba excelentă in condițiile date și le transmit toată aprecierea;
– Am observat in spațiul public diverse păreri… Unele pro și altele contra… Timpul o sa demonstreze care o sa fie traiectoria mea politică.
Eu spun doar atât: O SA MUNCESC ENORM și ma voi implica total pentru ca PNL MORENI sa devină o forță incontestabilă in anul electoral 2024″, transmite Bejan, printr-o postare, pe pagina sa de socializare.














