Zilele Europene ale Patrimoniului sunt organizate în comun de Uniunea Europeană și de Consiliul Europei, care a lansat acțiunea în 1985. Este unul dintre cele mai cunoscute evenimente culturale participative din Europa, în cadrul căruia, mii de monumente și situri își deschid porțile, unele dintre acestea fiind în mod normal închise publicului în restul anului. Evenimentul permite publicului să se bucure de vizite gratuite, să descopere patrimoniul cultural comun și să participe la protejarea patrimoniului european pentru generația actuală și cele viitoare.
Începând cu 1992, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor din România ocazia să descopere, alături de monumente istorice, patrimoniul cultural mai puţin cunoscut care, în mod obişnuit, nu este disponibil publicului larg.

Anul acesta, în zilele de 17 și 18 septembrie, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, și Domeniul Ghica de la Răcari își va deschide porțile pentru vizitatorii dornici să se bucure de acest fragment de istorie, conservat cu grijă de moștenitoarea familiei Ghica.
Domeniul va fi deschis publicului în intervalul orar 10-19.

AUTOR: F.S.














