Adulții cu dizabilități de la Centrul de Servicii Comunitare ”Sfântul Andrei” Gura Ocniței, din cadrul DGASPC Dâmboviţa, au trăit momente unice, pe litoralul românesc. Aceștia au fost în vacanță, iar pentru unii dintre ei a fost prima întâlnire cu marea, astfel că bucuria lor poate fi cu greu descrisă în cuvinte.

”Au fost în vacanță. La vederea infinitului albastru au rămas fără cuvinte, iar emoțiile lor ni le-au transmis și nouă. Au spus că au simțit furnicături prin tot corpul în fața unui asemenea peisaj frumos. Zâmbetele lor au spus totul! S-au bucurat din plin de fiecare moment petrecut pe malul mării, și-au făcut prieteni noi, iar acum vorbesc doar despre vacanța lor minunată. Sejurul s-a încheiat cu o plimbare pe faleza Cazino Constanța (…) Mulțumim din suflet sponsorilor, pentru generozitate și pentru că s-au gândit la cei care nu au avut norocul de a merge în vacanță la mare până acum.
Totodată, le mulțumim și gazdelor atât de primitoare și de răbdătoare, care s-au împrietenit imediat cu grupul de turiști speciali și le-au oferit un sejur special”, transmite DGASPC Dâmbovița.

AUTOR: F.S.














