Se împlinesc, astăzi, 2 ani de când Cristian Stan a fost reales primar al municipiului Târgoviște. O alegere care, spune edilul, a însemnat, poate mai mult decât prima dată, „confirmarea unor lucruri bune pe care le-am promis/îndeplinit”și „încrederea câștigată târgoviștenilor”. După acest timp, trecut cu bune și cu rele, și cu multă muncă, edilul reamintește sloganul după care se conduce „Timpul măsurat în fapte”, iar faptele se văd pretutindeni, în Târgoviște.

„Îmi amintesc cum stăteam, alături de echipa mea, încercând să ne dăm seama cum trebuie să abordăm perioada aceea de campanie electorală (când oricine promitea orice și cantitatea de vorbe goale era sufocantă pentru oamenii normali). Și am decis cu toții că cea mai bună prezentare în fața târgoviștenilor este mergem la ei „acasă”, în cartierele lor, pe strada lor și să vedem dacă acolo s-a întâmplat ceva bun în acești ani de mandat. Pentru că la vorbe se pot pricepe mulți, cu faptele e mai greu. Dacă s-a făcut o școală în cartier, omul o vede. Dacă s-a asfaltat o stradă în cartier, omul o vede. Dacă s-a reabilitat o grădiniță, omul o vede. Un loc de joacă, o creșă, un parc etc. De aceea am și spus continuu: „Timpul Măsurat În Fapte”, care nici nu e un slogan propriu-zis și o definiție a acestui mandat și a acestei echipe administrative.
Astăzi, la 2 ani distanță de la ultimele alegeri locale, vă vorbesc cu multă recunoștință și smerenie: știu ce înseamnă să fii primar al Târgoviștei, ce uriașă responsabilitate îmi revine. Mai știu că am promis să fiu serios și să respect aceeași „rețetă” ca până acum: muncă, muncă, disciplină, corectitudine. Nu uit niciodată ce promit și mă țin întotdeauna de cuvânt.
Vă salut cu, deja, tradiționala formulă: „Ne vedem pe teren!”

AUTOR: F.S.














