La data de 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 26 de ani, din Tărtășești.
Acesta este bănuit că, la data de 26 septembrie a.c., și-ar fi agresat fizic fosta concubină, o femeie, în vârstă de 39 de ani, și ar fi provocat distrugeri parbrizului unui autoturism.
Totodată, bărbatul ar fi încălcat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție provizoriu.
Pe parcursul zilei de ieri, 27 septembrie, cel în cauză a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și nerespectarea măsurilor ordinului de protecție.
IPJ DÂMBOVIȚA














