You are currently viewing Tineri surprinși de polițiști, conducând fără permis sau cu alcoolemie ridicată, la Pucioasa și Hulubești

Tineri surprinși de polițiști, conducând fără permis sau cu alcoolemie ridicată, la Pucioasa și Hulubești

Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Hulubești, a fost depistat de polițiștii dâmbovițeni, pe raza localității, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336 din Codul Penal.

Totodată, în orașul Pucioasa, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 26 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.

IPJ DÂMBOVIȚA