500 de copii, alături de părinții și antrenorii lor, au participat, ieri, la Târgoviște, la Concursul Național Școlar Karate-do „Cupa Shorin Ryu”. Competiția s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Târgoviște, obiectiv care în curând le va oferi sportivilor cele mai bune condiții, după ce a fost preluată de Consiliul Județean Dâmbovița.
„Chiar dacă mulți dintre ei au 6 sau 7 ani, copiii care au participat la Concursul Național Școlar Karate-do „Cupa Shorin Ryu”, ne-au demonstrat cât de important este sportul în dezvoltarea lor, nu doar din punct de vedere fizic: socializează, învață să se respecte reciproc deși sunt adversari și, foarte important, leagă prietenii.
Este o adevărată satisfacție să vezi în Sala Sporturilor din Târgoviște 500 de copii veniți din toată țara, alături de familiile lor.
De asemenea, mă bucur că am putut contribui cu fondurile necesare organizării acestei competiții.
Totodată, în viitorul apropiat, având în vedere că Sala Sporturilor din Târgoviște a fost preluată de Consiliul Județean Dâmbovița, vom asigura cele mai bune și moderne condiții în care sportivii să poată concura, indiferent de disciplină”, precizează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.