You are currently viewing Klaus Iohannis: Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta

Klaus Iohannis: Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta

Președintele Klaus Iohannis consideră că data de 8 decembrie nu este un termen final pentru un vot favorabil cu privire la aderarea României la spațiul Schengen.

Șeful statului a menționat că, ”dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt foarte clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată, cu o lună sau cu două luni până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că noi nu suntem o vulnerabilitate”. 

,,Cred că s-a vehiculat 8 decembrie ca şi un termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată şi interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care poate nu este cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar cum am mai spus nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre din Uniune care mai au întrebări pentru noi, care mai au întrebări pentru sistemul Schengen”, a declarat președintele în conferința de presă comună cu omologul din Letonia, Egils Levits, potrivit Agerpres.

Editor: I.F.A.