La inițiativa profesorului Răzvan Vișan, în județul Dâmbovița, au debutat la începutul acestui an conferințele „Citește și Dăruiește – un altfel de acces pentru știință și cultură”. Programul își dorește să contribuie la îmbogățirea bagajului de cunoștințe al elevilor din județ și să satisfacă curiozitățile acestora legate de știință, tradiții și cultură, prin acces liber la discuție și exprimare în afara orelor de curs, acestora oferindu-li-se o gama largă de cărți, din partea partenerilor și sponsorilor, pe care să le citească și să le ofere, la rândul lor mai departe. Ieri, la Liceul de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște s-a desfășurat un nou episod al proiectului.
„Să iubești lectura este un dar de la Dumnezeu, dar să îi faci și pe alții să o îndrăgească este o adevărată minune!
România are un viitor bun – acesta este lucru pe care l-am simțit ieri, când, am avut plăcerea să particip alături de cadre didactice și de elevi ai Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” din Târgoviște, la derularea proiectului educațional ”Citește și Dăruiește”.
Este un proiect drag mie care a debutat încă din 28 ianuarie, fiind desfășurat în mai multe localități dâmbovițene: Nucet, Fieni, Găești, Braniștea, Tărtășești, Bucșani, Sălcioara.
Îi mulțumesc profesorului Răzvan Vișan pentru inițierea și coordonarea unui proiect de succes!🙏
M-am bucurat să întâlnesc elevi implicați în activități culturale extracurriculare, talentați și am avut prilejul de a-mi manifesta admirația pentru ei, de a-i încuraja și de a le răsplăti efortul, oferindu-le în dar câte o carte.
Un copil care citește poate pune o lume întreagă în mișcare, poate muta munți și poate contribui la dezvoltarea societății în care trăim. Să vezi atât de mulți copii cu o carte în mână, într-o epocă tot mai digitală, este o imagine care te lasă fără cuvinte.
Le-am spus copiilor că pot citi orice, doar așa vor afla ce le place cu adevărat, se vor dezvolta și vor avea propriul drum de succes în viață.
Le-am mulțumit dascălilor și părinților că au știut să crească niște copii atât de frumoși și de inteligenți. Ei sunt „oglinda” României de mâine”, transmite prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, după participarea la întâlnirea de ieri,
AUTOR: F.S.