Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost aprobate, ieri, de către Guvern și chiar dacă au fost prezentate ca niște măsuri extrem de benefice, pentru populație, pare că au speriat autoritățile de la nivel local. Este și cazul președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat, la sediul DGASPC Dâmbovița, că anul 2023 va fi unul foarte dificil, din punct de vedere financiar.
„Vom acorda în continuare tor sprijinul, chiar dacă anul 2023 va fi, și o spun în premieră astăzi, un an foarte greu. Va fi un an dificil din punct de vedere financiar, ținând cont de Legea Bugetului, pe care tocmai ieri a aprobat-o Guvernul României. Astăzi suntem într-o analiză, împreună cu colegii de la Direcția Economică, și vom vedea cum vom creiona bugetul anului 2023, pentru că, la noi în județ, avem foarte multe proiecte, avem foarte multe proiecte cu cofinanțări și trebuie, în primul rând, să asigurăm aceste cofinanțări, pentru a finaliza proiectele importante pe care le-am susținut și le-am promis dâmbovițenilor”, a explicat Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.














