You are currently viewing Carmen Holban: școlile încep, mâine, în regim normal, cu recomandarea urmării sfaturilor specialiștilor

Carmen Holban: școlile încep, mâine, în regim normal, cu recomandarea urmării sfaturilor specialiștilor

Declararea stării de epidemie de gripă ar însemna reintroducerea izolării și a carantinei și tocmai de aceea s-a luat decizia introducerii stării de „alertă epidemiologică”. Explicațiile îi aparțin deputatului Carmen Holban, care face un apel la dâmbovițeni să respecte recomandările medicilor și măsurile de prevenție, pentru a nu mai ajunge la restricțiile de acum doi ani, care ne-au afectat viața sub toate aspectele.

Sistemul medical național, precum și producătorii și distribuitorii de medicamente au fost angrenați de ministrul Sănătății într-un efort comun care va reduce numărul cazurilor de gripă prin: 

📍 înființarea și organizarea centrelor de evaluare, care stau la dispoziția celor cu simptome ușoare sau medii. În acest fel, Unitățile de Primiri Urgențe nu vor fi aglomerate și blocate;

📍 interzicerea exportului de medicamente specifice în tratamentul gripei;

📍 informarea populației despre beneficiile medicamentelor alternative;

📍 asigurarea stocurilor necesare de către producătorii și distribuitorii de medicamente printr-un flux bidirecțional al comunicării și al informării; 

📍 colaborarea tuturor entităților cu Ministerul Educației astfel încât cursurile școlare să înceapă în cele mai bune condiții„, ptecizează Holban.

Deputatul dâmbovițean subliniază că momentan autoritățile nu impun restricții ci se bazează pe buna credință a populației în a urma recomandările.

📍 pe cât de mult se poate, evitați aglomerația și spațiile închise, iar dacă acest lucru nu se poate, purtați măști de protecție;

📍 igiena mâinilor este foarte importantă, la fel ca și folosirea batistelor de unică folosință în caz de tuse sau strănut;

📍 consultarea medicului de familie sau a cadrelor medicale din centrele de evaluare de la nivel județean la apariția simptomelor;

📍 nu în ultimul rând, vaccinarea antigripală are rezultate foarte bune. 

Unitățile de învățământ dâmbovițene își vor începe, mâine, activitatea în regim normal, adaugă deputatul social-democrat. Și în colectivitățile școlare va fi necesară respectarea mai multor reguli de prevenție, cu care pandemia ar fi trebuit să ne fi familiarizat deja.

📍 în fiecare instituție de învățământ trebuie realizat un triaj zilnic;

📍 sunt recomandate măștile de protecție pentru personalul din învățământ și, eventual, pentru elevi;

📍 părinții trebuie să fie informați asupra simptomelor pentru a nu aduce la școală copiii bolnavi;

📍 unitățile de învățământ trebuie să poată asigura materiale de dezinfecție a mâinilor și suprafețelor;

📍 clasele de curs trebuie aerisite periodic; 

📍 elevii, dar și cadrele didactice trebuie să folosească batistele de unică folosință în caz de tuse sau strănut. 

AUTOR: F.S.