O tânără de 24 de ani a fost violată pe o stradă din Petroșani, sâmbătă seară, fiind amenințată cu un cuțit de către atacator.
Poliția Județeană Hunedoara a anunțat, luni, că bărbatul a fost prins, reținut inițial pentru 24 de ore, iar luni Judecătoria Petroșani a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă.
Potrivit Poliției, agresorul este un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Petroșani, care a fost reținut pentru 24 de ore, iar luni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru infracțiunea de viol.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că tânăra a fost abordată de către bărbat când ieșea dintr-un magazin, amenințată cu moartea și dusă pe o străduță lăturalnică, unde a fost violată. Bărbatul a lăsat-o apoi să plece, iar ulterior tânăra a mers la poliție, însoțită de tatăl ei, și a depus plângere.
Editor: I.F.A.