You are currently viewing Manifestări solemne, astăzi, la Târgoviște. Primarul municipiului Târgoviște: 24 ianuarie 1859 este data tipăririi certificatului de naștere al statului român modern

Manifestări solemne, astăzi, la Târgoviște. Primarul municipiului Târgoviște: 24 ianuarie 1859 este data tipăririi certificatului de naștere al statului român modern

Mica Unire a fost sărbătorită, astăzi, la Târgoviște, în prezența autorităților locale și a locuitorilor care au sfidat vremea rea, pentru a participa la ceremonia organizată de Instituția Prefectului Dâmbovița. Au fost momente solemne, materializate în intonarea Imnului de Stat al României, defilarea Gărzii de Onoare, Hora Unirii și un program artistic, pregătit de elevii Școlii de Arte și soliștii Centrului Județean de Cultură Dâmbovița.

Autoritățile locale și județene au susținut discursuri solemne, în care au vorbit despre importanța momentului pe care-l sărbătorim, astăzi.

„Puține sunt ocaziile în care o Națiune poate scăpa de sub dominația altor imperii și să își poată croi propria soartă. Gestul de a alege același domnitor în Moldova și Țara Românească, dar și voința exprimată de popor și consemnată de marile puteri au făcut ca ”Mica Unire” să fie primul pas spre ”Marea Unire”.
Atunci, în 1859 s-a născut ceea ce astăzi numim România. Atunci s-a decis modernizarea țării prin numeroase reforme care erau în pas cu marile reforme făcute în țările europene: reforma agrară, reforma din învățământ, s-au construit universități, spitale și alte instituții vitale pentru un stat modern.
Dacă e să învățăm ceva din această lecție ar fi cea a ”șansei neirosite” și că ocaziile în care putem face bine țării vin doar atunci când mergi spre ele, când muncești ca ele să apară și când dorința elitelor coincide cu cea a poporului.
Le urez la Mulți Ani, tuturor românilor, indiferent unde s-ar afla. Recensământul ne-a arătat că suntem mai puțini și că, din păcate, foarte mulți sunt plecați în străinătate. Nu există familie în care să nu fie un membru sau un apropiat plecat la muncă sau la studii în altă țară. Am speranța că lucrurile merg pe calea cea bună în țara noastră. Văd zilnic, în teren și statistici, că economia e pe o pantă ascendentă. Zilnic sunt create noi locuri de muncă și salariile devin din ce în ce mai atractive în țara noastră. Este nevoie de coeziune și de un efort comun pentru a dezvolta România.
Așa cum Cuza a pus bazele învățământului românesc, așa ar trebui să procedăm și noi. Vestea bună din partea Ministerului Educației este că în următorii ani vor exista peste 5 miliarde de euro, doar din fonduri europene, care sunt dedicați investițiilor în dotarea sălilor de clasă, formarea tinerilor și profesorilor, dotarea laboratoarelor.
În acest moment, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este deschis un apel de 1 miliard de euro în Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru dotarea a 75.000 de săli de clasă, în echiparea a 10.000 de laboratoare plus alte 5.200 laboratoare de informatică și multe alte dotări necesare în actul didactic.
Mai există un alt apel de 117 milioane de euro, tot prin PNNR, pentru dotarea cu echipamente TIC de tip „smart lab”.
În plus, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, România va mai primi 4.3 miliarde de Euro, prin care se vor face investiții în resursa umană (de care vor beneficia aproape 300.000 de tineri).
Prin astfel de eforturi putem uni din nou românii. Educația de calitate ne poate aduce mai aproape”, transmite prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

„Avem datoria de a le transmite copiilor și nepoților noștri, din generație în generație, conștiința că prezentul îl datorăm prețuirii trecutului, așa cum a scris și marele poet român Mihai Eminescu. Mica Unire din 24 Ianuarie 1859 a fost posibilă datorită voinței noastre de a ne reîntregi identitatea ca popor și teritoriul statului pe care l-am moștenit de la strămoșii noștri.

Mulțumesc tuturor celor prezenţi, astăzi, în Piața Tricolorului, pentru că au trăit emoţia acestui eveniment important pentru noi toți!

Îndemnul meu este să continuăm efortul înfăptuitorilor Unirii și, astfel, să reușim să facem tot ceea ce stă în puterea noastră pentru dâmbovițeni, pentru județul Dâmbovița și pentru România!”, transmite și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

„Îmi place să spun de fiecare dată că 24 ianuarie 1859 este data tipăririi certificatului de naștere al statului român modern.

Dincolo de fapta concretă a alegerii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Moldova și Țara Românească, oglinda ne obligă să privim o ispravă istorică fără precedent. A fost un moment vizionar de referință, în care liderii și-au dat seama că orgoliile individuale sunt dușmanii cei mai de temut și le-au înfrânt. În care și-au dat seama – poate pentru prima dată – că nimeni nu ne va ajuta dacă nu suntem determinați să ne ajutăm noi înșine. În care și-au dat seama că nu e vorba de Cuza, în sine, ci de o șansă pe care nu aveau voie să o irosească.

Un gest de maturitate incredibil, care a îmbrăcat România în hainele spațiului de civilizație european, cu realități statale noi, cu instituții noi, cu legislație nouă. Un moment în care au dispărut granițele dintre elite politice și oameni simpli, dintre cărturari și mai puțin instruiți, așezând drumul perioadei de maximă dezvoltare a României moderne.

În numele acelei viziuni, în numele acelei clipe de înțelepciune națională, suntem obligați să ne provocăm în fiecare zi destinul, înconjurați de aceleași valori. Ar fi o minimă dovadă de prețuire pentru ce-au făcut și ne-au lăsat moștenire oameni mai inspirați și mai curajoși decât noi”, îndeamnă primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.

AUTOR: F.S.