You are currently viewing Teza de licență scrisă de Titu Maiorescu și Teza de doctorat a Zoiei Ceaușescu, scoase la licitație

Teza de licență scrisă de Titu Maiorescu și Teza de doctorat a Zoiei Ceaușescu, scoase la licitație

Teza de licență scrisă de Titu Maiorescu și teza de doctorat a Zoiei Ceaușescu, cu semnătura și dedicația fiicei lui Nicolae Ceaușescu, sunt scoase la licitație, joi, 2 februarie, alături de o impresionantă colecție de cărți rare, ediții princeps, cu semnătura olografă a unor scriitori celebri, dar și alte documente istorice, manuscrise de colecție, hărți vechi sau fotografii cu autograf ce surprind momente importante din istorie.

Viitorul profesor universitar și rector al Universității de la Iași, liderul Societății Literare „Junimea”, Titu Maiorescu, scrie în 1861, teza de licență în drept, în limba franceză, pe care o susține la Universitatea din Paris. Tânărul Maiorescu începea, astfel, un lung drum care îl va duce către deplina lui consacrare științifică și academică într-o Românie europeană. Exemplarul unicat, scos la licitație are prețul de pornire de doar 300 de euro, face parte din ediția publicată obligatoriu conform prevederilor regulamentului universitar și cuprinde corecturile, adăugirile și comentariile olografe ale autorului. După 1861, Titu Maiorescu se reîntoarce în România cu trei titluri universitare (doctoratul la Berlin, licența în litere și filosofie la Sorbona, licența în drept la Paris).

Alături de piesa de colecție ce a aparținut lui Titu Maiorescu este scoasă la licitație și teza de doctorat „Extrapolări operatoriale” de Zoia Ceaușescu. Exemplarul original este semnat și dedicat olograf de fiica lui Nicolae Ceaușescu, având prețul de pornire de doar 200 de euro. După ce a obținut titlul de doctor în matematică, în 1980, la Universitatea din București, Zoia Ceaușescu publicat 22 de lucrări (înregistrate în baza de date a American Mathematical Society).

Licitația de Cărți, Hărți, Manuscrise și Autografe va avea loc joi, 2 februarie, ora 19:00, în sala de licitație de la Palatul Cesianu-Racoviță, dar și online pe platforma Artmark Live 2.0.

Editor: I.F.A.