You are currently viewing Două femei au decedat și doi copii sunt în stare gravă în urma unui accident produs în județul Suceava

Două femei au decedat și doi copii sunt în stare gravă în urma unui accident produs în județul Suceava

Două femei au decedat și doi copii se află în stare gravă, în urma unui accident petrecut la Varatec-Prelipca, în judeţul Suceava.

Coliziunea a avut loc între un tren și un autoturism. Persoanele adulte, două femei, au rrămas încarcerate și au fost găsite iinconștiente, cu leziuni foarte grave. Cei doi minori au fost preluaţi de către cadrele medicale. Unul dintre ei este inconștient, iar cel de-al doilea este conștient.

Cele doua femei, care au rămas încarcerate, au fost extrase dintre fiarele contorsionate. Din nefericire, acestea prezentau leziuni incompatibile cu viața și a fost declarat decesul.
Cei doi minori, un băiețel și o fetiță, de 2, respectiv 4 ani, sunt în drum spre Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

La fața locului intervin pompierii militari, cu o autospecială  pentru descarcerare, o autospecială  cu apă  si spumă și două ambulanțe SMURD,  două echipaje SAJ.

Editor: I.F.A.