Omul de afaceri Ştefan Mandachi a vândut lanţul de restaurante Spartan pentru 20,3 milioane de euro, a informat marţi seară compania care operează marca, citată Economica.net.
Ştefan Mandachi a vândut compania Strong MND Corporation şi marca Spartan cu 20,3 milioane de euro celor mai mari francizaţi ai lanţului de restaurante. Potrivit sursei citate, noii acționari majoritari preiau operațiunile rețelei, formată din 75 de restaurante, din care 43 se aflau deja în franciză.
Procesul de transfer a fost inițiat încă din luna mai a anului 2022, odată cu începerea procedurilor oficiale de evaluare în vederea vânzării, raport în urma căruia s-a stabilit suma de 15,5 milioane euro pentru compania Strong MND Corporation și 4,53 de milioane euro pentru marca Spartan, scrie sursa citată. Transferul părților sociale a fost finalizat în ianuarie 2023, tranzacțiile însumând 20,3 milioane euro, precizează compania.
Compania are peste 670 de angajați și a ajuns în anul 2022 la o cifră de afaceri de peste 30 de milioane euro. Lanțul Spartan are 75 de restaurante în Bucureşti şi în alte 44 de localităţi din principalele oraşe ale ţării. În Europa, sunt deschise două restaurante Spartan la Barcelona și Castellon.
Editor: I.F.A.














