Ce sa scrii despre 106 ani de viata cu de toate, trăită cu rost, cu urme lăsate? Cum să rezumi?
Si cu ce drept să reduci la 10 randuri o astfel de viață, un astfel de OM?
Și totuși, a venit ziua, în care filosoful român Mihai Șora a tras coperta de final după sine, lăsându-ne, a nu știu câta oară în ultimii ani, mai săraci și cu teama că în curând vom rămâne doar cu amintirile unei lumi cu OAMENI mari, cu artiști, cu minți, cu suflete și cu condeie fermecate.
Dar în această seară, refuzăm să-l reducem pe Mihai Șora la 10 rânduri de rezumat despre atât de multele sale evenimente și realizări, sau să facem imposibila alegere între cuvintele sale, care, în curând, vor umple pereții rețelelor. În schimb, vom lăsa omul care i-a fost alături în ultimii ani de viață, soția sa, să-și ia „ADIO”, prin cuvinte mai frumoase decât am putea vreodată noi, cei din afară, scrie despre el…
🌳
Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul
AUTOR: F.S.
