You are currently viewing Protest de amploare al părinților de la Școala Gimnazială Coresi, de mărțișor

Protest de amploare al părinților de la Școala Gimnazială Coresi, de mărțișor

Un nou protest al părinților de la Școala Gimnazială Coresi este anunțat, de mărțișor. Toți cei care sunt indignați de evenimentele generate de elevul de clasa a III-a, care și-a terorizat colegii și dascălii cu ieșirile sale violente, sunt așteptați în fața unității școlare, pe 1 martie, începând cu ora 8.00.

Organizatorii manifestării sunt Organizația pentru Prioritizarea Educației conform Normelor – OPEN, reprezentată prin Neda Darius și Ionuț Anghelescu și părinții nemulțumiți, reprezentați de Petre Alexandru.

Vă invităm la protest, in spirit de solidaritate pentru soluționarea situației de la Școala Gimnazială Coresi.

Scopul și rezultatul final așteptat al protestului este de a determina instituțiile publice competente să acționeze: Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Consiliul Județean Dâmbovița și Prefectură Dâmbovița”, transmit organizatorii.

Invitată, aseară, la Riposta pe Net și Damboviteanul.com (vezi materialul aici), Georgeta Gogeanu, director al Școlii Coresi din Târgoviște, a declarat că înțelege teama părinților și că, din păcate, nu mai dispune de alte metode legale pentru a soluționa această situație fără precedent:

„Mă simt frustrată că nu pot să asigur protecția copiilor din această instituție de învățământ. Din nefericire copiii vin cu teamă la școală. Cei mici se întreabă în fiecare zi dacă va fi la școală. Unii refuză să mai meargă singuri la toaletă (…) mă simt cu mâinile legate (…) suntem într-un moment mai mult decât critic (…) eu, în afară de activitățile educative pe care le-am desfășurat, nu pot veni decât cu sancțiunile din statutul elevului, mustrare individuală, scăderea notei la purtare, sau mutarea disciplinară la altă clasă, dar așa nu rezolvăm problema.”

AUTOR: F.S.