You are currently viewing La Târgoviște a avut loc ceremonialul de depunere a jurământului militar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență – Dâmbovița!

La Târgoviște a avut loc ceremonialul de depunere a jurământului militar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență – Dâmbovița!

Astăzi, 24 martie 2023, a avut loc ceremonialul de depunere a jurământului militar la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al județului Dâmbovița!

Jurământul militar reprezintă o adeziune sacră, conștientă și responsabilă, prin care militarul se angajează cu toată ființa și conștiința sa, chiar cu jertfa supremă, să-și îndeplinească obligațiile și îndatoririle față de patrie.

Acest moment solemn a fost trăit de către cei 49 de noi membri, care au depus jurământul militar plini de emoții, sub privirile colegilor, familiei și a prietenilor, luându-și angajamentul că își vor face datoria și vor fi dedicați misiunii de apărare a vieții și bunurilor oamenilor aflați în pericol.