Camera Deputaților a adoptat, astăzi, un proiect de lege care extinde taxa de solidaritate, astfel încât să oblige și OMV Petrom la plată, după ce compania a anunțat anterior că nu datorează această taxă. Proiectul de lege aprobă o ordonanță de Guvern ce impune o contribuție de solidaritate de 60% pe „profiturile excesive″ ale companiilor din industriile de țiței, gaze, cărbune și rafinare, conform cu un regulament european în acest sens. Această taxă se aplică companiilor care au peste 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite: extracţia ţiţeiului, extracţia gazelor naturale, extracţia huilei şi fabricarea produselor obţinute din rafinarea petrolului.
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, a anunţat că se aşteaptă să nu plătească taxa de solidaritate pentru anul fiscal 2022, motivând că sub 75% din cifra de afaceri a companiei provine din aceste sectoare. Întreg statul român a reacționat la această declarație, spunând că OMV Petrom trebuie să plătească această taxă, mai ales după ce compania a anunțat că a obținut anul trecut un profit record de peste 10 miliarde de lei. Printre cei care s-au pronunțat pentru taxarea companiei se numără și deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa.
„Comisia de Industrii a Camerei Deputaților a propus si plenul a adoptat astăzi proiectul de lege care extinde taxa de solidaritate la toate companiile din energie.
În urma legii, OMV Petrom intra la plata unei taxe de circa 700 de milioane de euro, după ce compania a anunțat anterior că nu datorează această taxă.
De remarcat ca USR si AUR s-au abtinut la vot, ceea ce arată clar că ei nu doresc ca OMV Petrom să plătească, alături de multe alte companii, aceasta taxă”, subliniază deputatul.
OMV Petrom a transmis, la solicitarea Economedia, că amendamentele votate încalcă principiile Constituției, „prin retroactivitate”.
„Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituției României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiții depind, printre altele, de un regim fiscal și de reglementare previzibil. Menționăm că, în 2022, am plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creștere cu 60% față de anul precedent. Din această sumă, 2 mld lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut”, a transmis compania.
AUTOR: F.S.














