You are currently viewing Conducerea CJD a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru centura orașului Găești

Conducerea CJD a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru centura orașului Găești

Încă un pas, pentru inelul ocolitor al orașului Găești. Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a semnat contractul de realizare a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru centura orașului dâmbovițean, care va avea regim de drum județean, după cum anunță preșdintele CJD, Corneliu Ștefan.

Este unul dintre cele mai importante contracte pentru infrastructura rutieră din Dâmbovița și întreaga zonă, având în vedere că, prin orașul Găești, se asigură conexiunea regiunilor Oltenia și Moldova. Am propus acest drum dâmbovițenilor din anul 2020, absolut necesar pentru decongestionarea traficului din Găești, dar și pentru scurtarea timpilor parcurși de transporatorii care tranzitează zona”, precizează președintele administrației județene, care a dat asigurări că CJD are banii necesari realizării acestui obiectiv important. Astfel, prin Anghel Salingy este asigurată suma de 80 de milioane de lei, la aceasta adăugându-se contribuția Consiliului Județan, în valoare de aproximativ 9 milioane de lei.

„Traseul avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are o lungime de 4,5 km, iar din acesta 1 km se află în comuna Dragodana, 1.4 km, pe raza orașului Găești, 1.2 km în Mogoșani și 0.9 km, în comuna Petrești. Punctul de plecare este zona Arctic, teren ce aparține comunei Dragodana, se intersectează cu drumul național DN 7 unde se va amenaja un sens giratoriu, prin Găești traversează calea ferată București-Pitești-Craiova și drumul județean DJ 401 A prin intermediul unui pasaj rutier suprateran, parcurge extravilanul comunei Mogoșani și se îndreaptă către drumul național DN61 Petrești-Ghimpați unde va fi și descărcarea printr-un alt sens giratoriu.

Așadar vom avea:
📍 o bandă pe sens;
📍 3 intersecții amenajate cu sensuri giratorii sau noduri rutiere;
📍 1 intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN7;
📍 1 intersecție amenajată cu pasaj suprateran peste DJ401 A și C.F. București-Pitești-Craiova;
📍 1 intersecție amenajată cu sens giratoriu la intersecția cu DN61”, precizează Corneliu Ștefan.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi redacţie

AUTOR: F.S.