You are currently viewing Încurajați de vremea frumoasă, vizitatorii au umplut aleile Grădinii Zoologice din Târgoviște

Încurajați de vremea frumoasă, vizitatorii au umplut aleile Grădinii Zoologice din Târgoviște

Mult-așteptata vreme frumoasă a încurajat târgoviștenii, dar și turiștii să iasă din case și să se bucure de natura înverzită.

Printre destinațiile care au atras sute de vizitatori, în acest weekend, alături de Complexul Muzeal Curtea Domnească și Parcul Chindia, se numără și Grădina Zoologică din Târgoviște, o oază de liniște și verdeață care i-a încântat pe cei mici cu animăluțele jucăușe și sunetele lor.

Din păcate, însă, în ciuda avertismentelor scrise pe toate gardurile și a îndrumărilor angajaților Grădinii Zoo, vizitatorii continuă să ofere mâncare animăluțelor, fără a conștientiza că le fac rău și că ingredientele conținute de chipsuri și pufuleți nu sunt potrivite viețuitoarelor de aici.

Așadar, dacă doriți să petreceți câteva ceasuri pline de voioșie, într-un cadru natural plăcut, sunteți așteptați, fără pungi de gustărele pentru animăluțe, la Grădina Zoologică din Târgoviște, unde în majoritatea adăposturilor au apărut deja puiuți drăgălași.

AUTOR: F.S.