You are currently viewing Preșcolarii din Târgoviște, familiarizați cu principiile unei alimentatii sănătoase

Preșcolarii din Târgoviște, familiarizați cu principiile unei alimentatii sănătoase

„Piramida alimentelor” este tema prin care copiii sunt familiarizați cu principiile unei alimentatii sănătoase. Cei mici sunt învățați despre proporțiile corecte și cantitățile de alimente potrivite pentru vârsta lor, care este cel mai echilibrat program de mese, dar și o comparație alimente sănătoase vs. alimente dăunătoare prin cantitate, calitate și compoziție.

Tema face parte din proiectul național „Cum să creștem sănătoși”, implementat în județul nostru de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița și Casa Corpului Didactic.

Și pentru că este esențial ca principiile unei alimentații sănătoase și echilibrate să fie însușite de la o vârstă fragedă, prezentările încep chiar cu preșcolarii. Grădinița cu Program prelungit nr. 1 Târgoviște este una dintre unitățile partenere în acest proiect, iar cei mici se dovedesc extrem de receptivi la aceste informații, care le pot asigura o viață sănătoasă.

AUTOR: F.S.