You are currently viewing Răzvan Bejan, președinte PNL Moreni: la nivel de sondaje de opinie, excluzându-l pe domnul Dinu Constantin, care stă cel mai bine în încrederea morenarilor, pe locul doi mă situez eu

Răzvan Bejan, președinte PNL Moreni: la nivel de sondaje de opinie, excluzându-l pe domnul Dinu Constantin, care stă cel mai bine în încrederea morenarilor, pe locul doi mă situez eu

Răzvan Bejan, fost membru PRO România, actualmente președinte al liberalilor morenari, se consideră îndreptățit să fie candidatul PNL la primăria municipiului dâmbovițean. Cu toate acestea, el nu exclude o alianță de dreapta la nivel local și un candidat care să fie rodul unor negocieri.

„Cred că sunt îndreptățit să candidez la această funcție de primar, însă, dacă cumva vom sta de vorbă cu alți parteneri politici și dacă, la Moreni, se va vorbi de o alianță de dreapta, atunci lucrurile sunt deschise la dialog. Stăm la masă, discutăm cu toții, vedem fiecare ce are, ce n-are, vedem care sunt scenariile care să ne asigure un rezultat cât mai bun la alagereile din 2024 și abia atunci să fixăm care este candidatul. Că mai este o vorbă românească, când doi se bat al treilea câștigă (…) la nivel de sondaje de opinie, excluzându-l pe domnul Dinu Constantin care, din păcate sau din fericire, stătea cel mai bine în încrederea morenarilor, nu înțeleg foarte bine algoritmul, pe locul doi mă situez eu, pe locul trei Ciprian Băicoianu, iar pe locul patru era domnul Gabriel Purcaru. Lucrurile, însă, sunt în plină desfășurare”, a precizat Bejan, în această seară, la Riposta pe Net și Dâmbovițeanul.com.

Despre relația cu principalul partid de opoziție, Bejan spune că este bazată pe respect, dar că nu se pune problema unei alianțe PNL-PSD. În ceea ce privește reorganizarea începută de Gabriel Purcaru în Partidul Social Democrat Moreni, liberalul spune că nu-l impresionează, întrucât social-democratul a preluat o organizație „la cheie” și n-a făcut decât să îmbrace oamenii în tricouri roșii și să-i scoată în stradă să împartă flori.

„Nu discutăm despre PSD la Cluj, care dintr-o dată răstoarnă lucrurile și, vai, ce demonstrație de forță. Vorbim despre PSD la Dâmbovița, care cumva conduce autoritar de foarte multă vreme lucrurile, vorbim de un PSD Moreni care conduce ostilitățile de 30 de ani, în localitate și deci vorbim despre un președinte care a preluat o organizație la cheie și care n-a făcut altceva decât să-i scoată-n stradă, să împartă flori. Eu am făcut același lucru, însă cu o organizație mai redusă și cu niște oamneii pe care am încercat să-i aduc de când am devenit președinte PNL Moreni”, a explicat Bejan.

AUTOR: F.S.