Ce este menit să ni se întâmple, cu voia sau fără voia noastră, cu sau fără ajutorul nostru, va găsi întotdeauna o cale de a se întâmpla, de a ni se întâmpla. Din fața destinului nu avem cum să fugim la nesfârșit, iar ceea ce trebuie să facă parte din viața noastră, cu ceea ce ne este sortit, mai devreme sau mai târziu, ne vom intersecta.

În urmă cu două zile citeam pe internet o frază anonimă, ceva ce parcă nu am fost niciodată suficient de curajoasă să scriu, dar ceva ce semăna extrem de tare cu o concluzie pe care aș fi putut să o trag cu ușurința ținând cont de zecile de articole în care mi-am exprimat regretul de a nu fi făcut suficient, de a nu mă fi iubit cât a trebuit, de a nu fi călătorit mai des, de a nu fi profitat de fiecare oportunitate. Înșiruirea cuvintelor suna așa: “..dacă mi-aș putea trăi viața din nou..aș face mai multe greșeli, m-aș relaxa, aș lua mai puține lucruri în serios, mi-aș oferi mai multe șanse, mi-aș accepta problemele, aș urca mai mulți munți și aș înota în mai multe ape.”

O viață guvernată de regret este cu siguranță o existență tristă, care naște un comportament toxic. Am întâlnit de-a lungul timpului oameni egoiști și oameni care erau în orice fel, numai egoiști nu! Am întâlnit oameni aflați într-o misiune și oameni care nu găseau nici un scop al acestei înșiruiri de zile – numită viață. Am întâlnit oameni care au făcut dintr-un scop o ideologie. Oamenii sunt diferiți, din fericire! Și fiecare dintre noi adoptă un comportament aparte, o atitudine proprie.

Indiferent de cât de conștienți suntem de faptul că părerile de rău nu schimbă cu nimic ceea ce s-a întâmplat deja, cu greu ne descotorosim de regretul de a nu fi făcut suficient, de a nu fi ales mai bine. Și cu toate acestea, un gând negativ din care nu putem să învățăm ceva pozitiv, este un gând toxic, iar toxicitatea este, din păcate, o caracteristică constantă a oamenilor din ziua de astăzi.

Mi-aș fi dorit să mă ghidez după alte principii, mi-aș fi dorit să abandonez teama în copilărie, mi-aș fi dorit să cred că cerul este limita, mi-aș fi dorit să sper mai mult – să sper orice, mi-aș fi dorit să nu-mi lipsească nimic, mi-aș fi dorit să nu-mi lipsească nimeni. Și cu toate acestea, unele dintre dorințe rămân, oricât de greu de acceptat este acest lucru, neîmplinite. În orice caz, revenind și concluzionând într-o buclă atât de caracteristică stilului meu..

..ce este menit să ni se întâmple, cu voia sau fără voia noastră, cu sau fără ajutorul nostru, va găsi întotdeauna o cale de a se întâmpla, de a ni se întâmpla. Din fața destinului nu avem cum să fugim la nesfârșit, iar ceea ce trebuie să facă parte din viața noastră, cu ceea ce ne este sortit, mai devreme sau mai târziu, ne vom intersecta.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște