Ieri, în prezența autorităților locale și județene și a conducerii Ministerului Transporturilor, s-a dat startul lucrărilor la DN7 Bâldana-Titu, un proiect promis de un lung șir de politicieni locali și miniștri ai transporturilor. Prezent la eveniment, secretarul de stat, Ionuț Săvoiu, susținător fervent al acestui obiectiv important pentru dezvoltarea județului, subliniază importanța investițiilor în aducerea la parametri optimi a drumurilor naționale intens circulate.
„Începerea lucrărilor de modernizare și lărgire la 4 benzi pe DN7 între Baldana și Titu înseamnă mai mult decât îndeplinirea unui angajament vechi față de locuitorii și investitorii din zonă. Este o dovadă certă ca aducerea în parametri tehnici si de siguranță a circulației rutiere a drumurilor naționale intens circulate este o prioritate înfăptuita de către CNAIR și conducerea actuală a MTI. Consider că abandonarea în fază permanentizată si prelungită de pregătire a acestor tip de lucrări, generată de nevoia de concentrare totală pe realizarea rețelei de drumuri expres și autostrăzi ar fi fost o mare greșeală”, scrie politicianul dâmbovițean, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.















