You are currently viewing Corneliu Ștefan: La Chindia Târgoviște este nevoie de un nou management și de o nouă mentalitate. Voi convoca o ședință a asociaților și voi solicita un audit la club

Corneliu Ștefan: La Chindia Târgoviște este nevoie de un nou management și de o nouă mentalitate. Voi convoca o ședință a asociaților și voi solicita un audit la club

La Chindia Târgoviște este nevoie de un nou management și de o nouă mentalitate. O spune președintele Consiliului Județean Dâmbovița, instituție aflată printre finanțatorii clubului târgoviștean de fotbal. Corneliu Ștefan îl consideră principalul vinovat pentru situația actuală a echipei pe președintele Marcel Ghergu a cărui demisie spune că o așteaptă încă de la meciul care a pus pecetea retrogradării pe echipa târgovișteană. Președintele CJD a anunțat, în această seară, că în zilele următoare va face o ședință cu ceilalți doi finanțatori, pentru a găsi cea mai bună soluție pentru situația actuală, dar și că are de gând să comande un audit la club, pentru a afla pe ce s-au cheltuit banii și de ce există datorii.

„Obiectivul nostru principal, dacă suntem în stare și, bineînțeles cu un nou management și cu o nouă gândire, să ajungem din nou în Liga I. Este foarte important pentru noi. CJD știți foarte bine că a sprijinit echipa din punct de vedere financiar, am avut, poate, și anumite perioade mai grele, dar am acordat echipei tot ce ne-am asumat la începutul anului prin buget. Eu am spus foarte clar. Ca un gest de onoare, mă așteptam, hai, nu în seara respectivă, dar a doua zi, președintele clubului să-și depună demisia, văd că nu s-a întâmplat nici până astăzi; dacă se ține cu dinții de scaun, nu este nicio problemă. În perioada următoare, voi convoca o ședință a asociaților și vom lua o decizie foarte clară pe care o vom comunica public. Din punctul de vedere al managementului nu este normal să citim în presă că toate echipele au început perioadele de transferuri, își cumpără jucători, vând, la noi nu se întâmplă nimic, cei pe care i-am avut au plecat la alte echipe, nu i-a întrebat nimeni de sănătate, nu i-a sunat nimeni să poarte o negociere cu ei. Toni Petrea am văzut astăzi că a semnat cu U Cluj, l-a întrebat cineva dacă a vrut să rămână sau nu? Lucrurile astea nu le fac nici președintele CJD, nici primarul, le face președintele clubului (…) de două săptămâni, nu s-a semnat niciun contract, cu niciun jucător, de la meciul cu Voluntari. N-a ieșit nimeni să spună pe cine ne mai bazăm în campionatul următor. Și o să mai fac un lucru. În prima ședință pe care v-am spus c-o s-o convoc cu Primăria și UVT, voi propune și un audit la club, să vedem cum au fost cheltuiți banii și de ce au datorii la club”, a declarat Corneliu Ștefan, în această seară la Riposta pe Net și Dâmbovițeanul.com.

Președintele CJD a dat asigurări că este preocupat de binele echipei, deși unii doresc răul clubului târgoviștean, și că va face tot ce-i stă-n putință pentru a găsi soluții, alături de ceilalți acționari.

Corneliu Stefan, presedinte CJ Dambovita: „Astazi, impreuna cu Daniel  Cristian Stan, ne-am intalnit cu jucatorii echipei Chindia Targoviste” |  Gazeta Munteniei - stiri sociale - stiri economice

AUTOR: F.S.