You are currently viewing Grădinița „Inocența”, din Găești a inaugurat „Grădina de relaxare, liniște și învățare”

Grădinița „Inocența”, din Găești a inaugurat „Grădina de relaxare, liniște și învățare”

Grădinița cu Program Prelungit „Inocența”, din Găești, a inaugurat „Grădina de relaxare, liniște și învățare”, spațiu educațional destinat desfășurării activităților outdoor cu preșcolarii. Investiția a fost posbilă cu sprijinul sponsorilor, Asociația „Nouă ne pasă”, Georgeta Dincă și Fănuț Costea. La inaugurare a fost prezent și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia.

„Inocență, zâmbete, emoție, bucurie au fost reperele zilei la Grădinița Inocența din orașul Găești.
M-am bucurat să fiu alături de comunitatea din Găești la inaugurarea proiectul național -Grădina de Relaxare Liniște și Învățare, implementat și la Grădinița cu program prelungit Inocența.
Cei peste 300 de preșcolari vor desfășura activități instructiv-educative în aer liber, într-un mediu stimulativ, bine organizat.
Felicit conducerea grădiniței, cadrele didactice și părinții pentru efortul comun pe care l-au făcut pentru a le oferi prichindeilor un ambient care să le dezvolte abilitățile de învățare” a transmis Claudia Gilia.

Cu acest prilej, a fost organizat și Târgul caritabil „Zâmbet de copil” prin intermediul căruia vor fi sprijiniți copiii cu dizabilități din Centrul de Servicii Sociale Găesti.

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, masă şi text care spune „TÂRGUL CARITABIL "ZÂMBET DE COPIL"”

AUTOR: F.S.