You are currently viewing Universitatea Valahia din Târgoviște participă la proiectul Erasmus + „EU for YOUth” alături de parteneri din Italia, Belgia și Slovacia

Universitatea Valahia din Târgoviște participă la proiectul Erasmus + „EU for YOUth” alături de parteneri din Italia, Belgia și Slovacia

Universitatea Valahia din Târgoviște participă la proiectul Erasmus + „EU for YOUth” alături de Asociația BeYou Târgoviște și alți parteneri din Italia, Belgia și Slovacia. Proiectul urmărește combaterea euroscepticismului prin dezvoltarea unor mijloace educaționale inovative.

În prezent, echipa proiectului este implicată în elaborarea unei broșuri destinată profesorilor, formatorilor și altor persoane ce desfășoară activități educaționale cu tineretul, care va conține metode didactice bazate pe artă ce pot fi folosite în popularizarea valorilor și principiilor europene, a diversității și multiculturalismului. Asemenea metode au un potențial mai mare de a atrage tinerii, de a-i implica activ în analizarea aspectelor sociale și culturale ale integrării europene, cu scopul de a înțelege mai bine realitățile și beneficiile unei Europe unite. Broșura va conține metode didactice bazate pe arte care au fost utilizate în trecut de experți și organizații de profil și care și-au dovedit astfel eficiența și atractivitatea în trecut. Ea va fi disponibilă în mod gratuit tuturor celor care lucrează în domeniul educației pentru a le ușura munca și a le pune la dispoziție resurse didactice verificate, explicate în detaliu și care, prin abordarea lor, sunt accesibile la orice nivel.

AUTOR: F.S.