You are currently viewing Sandu Tolea, coordonator “Comandamentul Sezon Estival 2023”: cele mai multe probleme apar la restaurante și la barurile de pe plajă

Sandu Tolea, coordonator “Comandamentul Sezon Estival 2023”: cele mai multe probleme apar la restaurante și la barurile de pe plajă

Pe litoral, sunt în toi controalele desfășurate în cadrul Comandamentului „Sezon Estival 2023”, pentru siguranţa alimentară a turiştilor. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor coordonează aceste acțiuni care vor continua până în luna septembrie, pentru evitarea apariţiei focarelor de toxiinfecţie alimentară.

Echipele de inspectori ale Comandamentului Sezon Estival 2023, în cadrul activității de control, verifică unitățile de alimentație publică și vânzare cu amănuntul, și, în paralel, consiliază agenții economici asupra respectării legislației sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, pentru asigurarea unui climat de siguranță alimentară. În acțiunile lor, inspectorii sunt sprijiniți logistic și de autolaboratorul DSVSA Constanța pentru prelevare de probe ori de câte ori situația o impune sau există suspiciuni în ceea ce privește respectarea condițiilor de igienă.

Acest Comandament este lansat prin ordinul Președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare, dl. Alexandru Nicolae Bociu și dezideratul nostru este zero toxiinfecții alimentare. Comandamentul își desfășoară activitatea pe tot litoralul Mării Negre, din sud de la Vama Veche și până în nord, la Corbu. Avem împărțit Comandamentul pe șase zone, cu 10 echipe de inspectori. În fiecare stațiune avem inspectori ai Autorității Sanitar Veterinare plus delegați – inspectori de la Direcția Sanitar-Veterinară Constanța, din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare Constanța, plus inspectori din 10 județe (…) să ştiți că, spre surprinderea mea, eu am gestionat și anul trecut acest Comandament, anul acesta se pare că au apărut mai multe unități de alimentație publică. Majoritatea sunt cu caracter temporar. Acolo mai apar probleme pentru că, așa cum știți, ei vin, stau în sezonul estival, după care pleacă și încearcă în această perioadă să își întregească bugetele, pentru că asta e situația, fiecare pleacă de acasă să câștige ceva. Noi suntem de acord cu acest deziderat al lor, dar nu suntem de acord să facă acest lucru în defavoarea și în detrimentul turiștilor și al locuitorilor județului Constanța”, a declarat, pentru Radio Constanța, Sandu Tolea, directorul DSVSA Dâmbovița, care coordonează activitatea comandamentului.

De la debutul activității Comandamentului, au fost verificați 151 de operatori din domeniul alimentației publice si vânzarea cu amănuntul a produselor alimentare, dintre care 66 au beneficiat și de consiliere de specialitate. În perioada 26 – 29 iunie, au fost aplicate 38 de sancțiuni, în valoare de 441.200 de lei, a fost emisă o Ordonanță de Suspendare a Activității pentru un restaurant din Costinești, iar unei braserii din Mamaia Sud i-a fost interzisă activitatea. Au fost confiscate și direcționate către unități de neutralizare produse alimentare, în cantitate totală de 218 kg. (carne de vită, carne de pui, pește și produse din pește, înghețată).

Au fost identificate neconformități de tipul: lipsa documentelor de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, depășirea termenului de valabilitate, depozitarea necorespunzătoare, igiena necorespunzătoare a spațiilor de depozitare și de preparare a hranei.

Sandu Tolea a declarat că neconformitățile cele mai multe au fost descoperite la restaurante și barurile de pe plajă.

“Să știți că ponderea este cam aceeași. La restaurante, marea majoritate a problemelor apar la produse, la neetichetare produse care nu mai asigură trasabilitatea. În magazinele alimentare, mai puțin, pentru că produsele sunt etichetate, sunt preambalate. Mai sunt probleme pe la beach bar-uri, acolo unde există tendința de vânzare rapidă”.

ANSVSA prin intermediul DSVSA Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcționa în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie.

AUTOR: F.S.