You are currently viewing „Macate și Scoarțe Muntenești” – expoziție dedicată donatorilor din perioada 2016 – 2022, la Muzeul de Artă din Târgoviște

„Macate și Scoarțe Muntenești” – expoziție dedicată donatorilor din perioada 2016 – 2022, la Muzeul de Artă din Târgoviște

COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, în perioada 4 iulie – 2 august 2023, expoziţia etnografică „Macate și Scoarțe Muntenești”, care va fi organizată la Muzeul de Artă din Târgoviște, Calea Domnească, nr. 185.

Evenimentul dorește să facă cunoscut publicului patrimoniul nou-intrat în colecția Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, prin bunăvoința și generozitatea donatorilor de piese textile.

Donate în perioada 2016 – 2022, exponatele devin accesibile unui public mai amplu, format deopotrivă din iubitori de artă etnografică, precum și din specialiști în domeniul muzeal.

Piesele au fost lucrate în gospodărie în urmă cu mai bine de o sută de ani, când meșteșugul țesutului la război era practicat în fiecare casă. Ele ne oferă astăzi posibilitatea de a reflecta asupra unei epoci în care obiectele utilitare și decorative ale propriului cămin erau exclusiv creația femeilor. Pregătirea firelor de lână, care cuprindea mai multe etape (tunsul oilor, alegerea, spălarea, uscatul, torsul și vopsitul lânii), realizarea propiu-zisă a diferitor piese de port (costume de port de sărbătoare, haine de zi, de vară, de toamnă) și ambientarea locuințelor (ștergare de port, ștergare de culme, ștergare de nași, macate, covoare, cergi, fețe de pernă, fețe de masă etc.) se executau în timpul iernii, când femeile aveau mai mult timp liber și nu mai participau la muncile agricole. Pentru a putea realiza aceste obiecte, femeile din satele de altădată se ajutau reciproc, în cadrul șezătorilor. Acolo avea loc inițierea fetițelor în arta țesutului și a cusutului de la vârste fragede (5-6 ani), sub atenta supraveghere a mamelor și a bunicilor.

Colecția de Etnografie – Texile a Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște a fost îmbogățită în ultimii ani (2016 – 2022) cu peste 80 de obiecte, piese de port (ii, marame, poale, cămăși bărbătești etc.) și piese utiliare (ștergare, perdele, macate, covoare, perne decorative, fețe de masă, păretare etc.).

Aflată la parterul Muzeului de Artă din Târgoviște, în sala de expoziții temporare, selecția de piese cuprinde macate și covoare din județul Dâmbovița și nu numai. Piesele, realizate manual, atât la război îngust vertical (macatele), cât și la război orizontal (covoarele), prezintă decor geomeric stilizat și vegetal în câmp continuu, cromatica fiind una foarte variată, în care predomină culorile calde (roșu, verde, galben, portocaliu etc).

Pe acestă cale, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște mulțumește donatorilor (Ion Gavrilă, Ovidiu Cîrstina, Florina Stoica, Monica Carmen Baltă-Lungă), care au ales ca instituția noastră să păstreze, să valorifice și să protejeze aceste obiecte, atât de prețioase pentru noi, dar și pentru generațiile viitoare.

Compartimentul Imagine, Relații Externe, Consiliului Județean Dâmbovița