You are currently viewing Rata de promovare la Bacalaureat, înainte de contestații, este de 72,8%. Pe primul loc se află județul Brăila, iar pe ultimul Ilfov

Rata de promovare la Bacalaureat, înainte de contestații, este de 72,8%. Pe primul loc se află județul Brăila, iar pe ultimul Ilfov

Ministerul Educației a publicat astăzi, 3 iulie, ora 11:00, pe site-ul propriu, rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2023.

Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8%, comparativ cu 73,3% în 2022 și 67,8% în 2021.

Cea mai mare rată de promovare se înregistrează în județul Brăila (87,3%), urmat de Cluj (87,2%) și Iași (85,2). La polul opus, județul Ilfov este pe ultimul loc, cu o rată de promovare de 54,9%, sub Harghita(63,7%) și Călărași (64%). În București, 82,5% dintre elevi au promovat.

Ministerul Educației precizează că rata de succes se menține la peste 70% pe ansamblul tuturor promoțiilor, această situație înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (înainte de soluționarea contestațiilor).

Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,4% (în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior – 78,3%).

56 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

  • Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10

  • Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10

  • Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică – 2.036 / Istorie – 2.568)

  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050).

Rezultatele au fost afișate atât online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate în data de 7 iulie.

Editor: I.F.A.